despre inutilitatea rătăcirilor

se întâmplaseră mai multe lucruri
decât încap în mod normal într-un apartament obişnuit
zaţul prindea contur pe buzele ceştilor
îngălbenite prin metoda sărutului mecanic

degete odihneau pe profilul molcom al morilor de vânt
sau al norilor de ploaie - pe atunci cele două nu difereau atât de mult
era toamnă, oricum şi uneori tăceam complice
păsări călătoare cădeau în tăcere
se aşezau la casele lor
noi fluieram a pagubă şi hoţii de cuvinte
vindeau speranţă la suprapreţ

nimeni, dar absolut nimeni
nu avea nevoie de aşa ceva
_______________________________________________

scrisă pe 8 septembrie 2003
mi-am permis mici modificări faţă de original, conforme cu ce simt azi.
atât, deocamdată...