rocultura, un prim contact...

îmi doresc ca ceea ce scriu acum să fie interpretat constructiv, dar ştiu din experienţă că în domeniul "comunităţi virtuale culturale" orice sugestie, oricât de bine intenţionată, este invariabil primită foarte suspicios. de fapt, mai ştiu că dacă mi-ar păsa cu adevărat de rocultura şi dacă mi-aş dori să schimb ceva în bine acolo, nu ar trebui să îmi expun ideile în public, nici măcar pe un blog cam propriu şi cam personal, ci dimpotrivă, să fac în aşa fel încât, fără să afle cineva de unde au plecat, să am grijă ca ele să ajungă în faţa unui factor decizional de-acolo care să înţeleagă că acele idei, în măsura în care îi sunt utile, sunt numai bune şi de însuşit, fără riscul ca cineva să spună vreodată: eu am spus asta primul...
deh, aşa merg lucrurile la noi. deşi firave, comunităţile culturale virtuale româneşti se vlăguiesc într-o luptă anostă pentru supremaţie şi pentru întâietate şi refuză cu obstinenţă să ia unii de la alţii ce-i mai bun. fiecare dintre ei trebuie să reinventeze roata sau măcar să-i schimbe un pic forma în loc să se învârtă pentru a scoate din mocirla kitsch-ului şi prostiei carul culturii româneşti... carul cu boi...
înainte să spun ce aveam de zis despre rocultura am să precizez, pentru cei care nu ştiu de unde să mă ia exact, că am făcut parte din poezie.ro, fiind o vreme implicat în echipa editorială de-acolo, dacă o putem numi aşa.
îmi este clar că orice critică la adresa poezie.ro sau orice pomenire a vreunui merit al lor, oricât de obiective, vor fi considerate ca fiind "subiective" prin prisma fostei mele implicări acolo, deşi normal ar fi să fie considerate mai în cunoştinţă de cauză (nu?). oricum, critica mea la adresa lor este cunoscută celor care mă ştiu cât de cât, mai puţin cunoscute sunt meritele pe care eu le atribui acestei comunităţi (pentru că nu-s genul care să laude prea des), aşa că le voi exprima acum: oricâte păcate ar avea poezie.ro, are marele merit de a fost prima comunitate virtuală de profil din ţară şi, bună-rea, a fost acolo când n-a fost nimeni altcineva. acolo s-au legat mai toate prieteniile care stau la baza cluburilor şi bisericuţelor literare virtuale de azi. din greşelile poezie.ro au învăţat mulţi şi, măcar pentru asta, îşi merită mulţumiri.
revenind la subiect, am fost invitat recent să pun umărul, de fapt mouse-ul, la facerea unei noi astfel de bisericuţe, despre care, sper, veţi auzi cât de curând.
n-aveam idee ce se mai întâmplă în domeniu (sunt după o pauză de peste 3 ani, datorată extinderii familiei cu 2 membri, concomitent cu implicarea într-un proiect cam personal (acub.ro)) aşadar am dat o raită pe la liternet.ro, bocancul-literar.ro, rocultura.ro, roliteratura.ro şi prin alte părţi pe care nu mi le amintesc acum.
unul din locurile unde am găsit oameni pe care îi citeam cu plăcere este rocultura.ro. aproape din reflex (un reflex numit de unii bucuria regăsirii), am apăsat sign-up şi... surpriză: rocultura este o societate închisă. excepţional, mi-am zis. până când am citit regulamentul de participare...
nu vreau să detaliez, ca să nu se creadă că am ceva personal cu ei, şi am să omit observaţiile de ordin tehnic pe care aş putea să le fac în calitate de webdesigner şi programator amator (sunt acolo lucruri care mie mi se par jenante din punctul ăsta de vedere) dar ce m-a deranjat cel mai tare au fost două impoziţii:
cea legată de cele 14 zile de exclusivitate asupra publicării la ei. pe scurt: dacă fac parte din mai multe comunităţi online şi scriu ceva trebuie să postez la ei mai devreme cu două săptămâni decât în altă parte. ceea ce mi se pare stupid. este un fel ascuns de-a spune: ne-am dori să scrieţi doar aici dar ne dăm seama cât suntem de aberanţi şi, pentru că nu vă putem cere aşa ceva fără să cădem în ridicol, măcar ne creăm iluzii interzicându-vă, cel puţin formal, să afişaţi textele în altă parte... o vreme. spun formal pentru că nu se respectă regula asta, vezi scrisoarea deschisă a lui mugur grosu despre expulzarea lui vakulovski. pe mine în locul lor m-ar interesa calitatea textelor mult mai mult decât dacă au mai fost scrise undeva...
al doilea aspect care mi se pare uşor aberant la un club "elitist" mi se pare obligativitatea de a nu face pauze de scris mai mari de 150 de zile...
deci ei promovează calitatea obligându-şi membrii să scrie ceva chiar şi când aceştia nu sunt mulţumiţi de rezultat? sau poate n-am înţeles bine. poate că rocultura se adresează doar celor ce au sertarul plin şi pot oricând, în lipsă de inspiraţie, să mai arunce două pagini pe net, muritorilor...

aberez?

atât, deocamdată...